Noua dimensiune a muncii temporare

Munca temporară capătă o importanţă crescută în contextul pieţei europene a forţei de muncă. Numărul total de lucrători temporari, ca şi ponderea lor în totalul populaţiei active creşte în majoritatea ţărilor UE, pe măsură ce apar noile tendinţe în sectorul temporar. Această creştere trebuie văzută în lumina şomajului ridicat şi a lipsei de lucrători calificaţi în Europa, amândouă impunând ca necesare o flexibilitate crescută şi forme alternative de ocupare a forţei de muncă.

Problemele ocupării temporare a forţei de muncă au constituit subiectul unei conferinţe internaţionale desfăşurate la Luxemburg, anul acesta în luna noiembrie. În coordonarea EURES Luxemburg, evenimentul a reunit diverse părţi interesate, de la servicii publice pentru ocuparea forţei de muncă, agenţii private pentru munca temporară, organizaţii sindicale şi patronale, până la universitari, cu scopul de a dezbate noua importanţă a muncii temporare.

Cu toată ponderea sa crescută pe piaţa muncii şi a implicaţiilor sociale şi economice, rolul muncii temporare este deseori subestimată. Diferite studii au arătat că angajările temporare facilitează cele mai multe tranziţii ce apar pe piaţa muncii – mobilitatea între locuri de muncă, tranziţia de la şomaj la angajare, integrarea studenţilor pe piaţa muncii etc. Ocuparea temporară a forţei de muncă oferă tinerilor posibilitatea de a dobândi experienţă, iar persoanelor fără o ocupaţie permanentă, ocazia de a ieşi din cercul vicios al şomajului. Potrivit unui studiu efectuat de sucursala belgiană a agenţiei Randstad de muncă temporară, numai circa 10% dintre angajaţii temporari revin la şomaj după ocuparea unui loc de muncă temporar. Pe de altă parte, tot mai multe întreprinderi recurg la lucrători temporari ca răspuns la presiunea exercitată de concurenţă, profitând de flexibilitatea oferită de contractele cu durată determinată. Creşterea numărului de lucrători temporari este în mare măsură consecinţa nevoilor în schimbare ale angajatorilor.

În anumite părţi din Europa, lucrătorii temporari participă activ la mobilitatea transfrontalieră. În Luxemburg, de exemplu, un procentaj surprinzător de ridicat de persoane angajate de agenţiile de muncă temporară sunt lucrători transfrontalieri. Ei locuiesc în altă ţară, dar au ales să lucreze în Luxemburg, atraşi de salariile relativ ridicate şi de beneficiile asigurărilor sociale. Cetăţenii luxemburghezi reprezintă numai 20% dintre lucrătorii temporari, în timp ce 80% sunt lucrători care sunt rezidenţi ai unei ţări vecine. Este interesant de reţinut că lucrătorii transfrontalieri din Luxemburg sunt de fapt de două ori mai frecvent angajaţi pe locuri de muncă temporare, decât în forma clasică. Pe de altă parte, unii cetăţeni luxemburghezi au ales să locuiască în străinătate, făcând naveta spre oraşul lor de origine. Mutându-se în Franţa, de exemplu, dar păstrându-şi locul de muncă de acasă, ei au avantajul salariilor mari şi a costului vieţii mai scăzut, devenind lucrători transfrontalieri în propria ţară. Un alt exemplu de „internaţionalizare” crescândă a pieţei muncii este reprezentat de cazul detaşărilor, atunci când, de exemplu, un lucrător belgian, înregistrat la o agenţie de muncă temporară din Luxemburg, este trimis să lucreze în Germania.

Cu toată importanţa crescută a muncii temporare, multe ţări europene au reglementări insuficiente sau neclare privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile contractuale din acest sector. Mai mult, persistă diferenţe considerabile între legislaţiile naţionale. Dacă ne uităm, de exemplu, la reglementările legale privind durata maximă a angajărilor temporare, găsim variaţii între până la trei ani în Olanda şi numai 15 zile în Belgia, în timp ce în Regatul Unit nu există nici un fel de prevedere specifică privind angajările temporare. Din această cauză, mulţi actori din domeniu văd ca o necesitate urgentă o reglementare uniformă a UE în acest sens.

Ocuparea provizorie a unui loc de muncă este un tip specific de muncă temporară, care cere un acord tripartit între lucrător, angajator şi o agenţie de intermediere. Motivele pentru care solicitanţii de locuri de muncă aleg această opţiune de angajare sunt numeroase. Ele pot varia de la lipsa experienţei şi a deprinderilor până la preferinţa personală pentru un mediu de muncă mereu diferit. Deşi munca temporară prezintă anumite dezavantaje, cum ar fi insecuritatea şi discontinuitatea veniturilor şi a beneficiilor sociale, unele persoane aleg voluntar să transforme interimatul în forma lor permanentă de ocupare. Această situaţie aduce pe tapet conceptul controversat de lucrător temporar „permanent”, angajat cu contracte temporare pe perioade de până la zece ani.

Natura specifică a acestui tip de ocupare a forţei de muncă implică o evaluare corectă a argumentelor pro şi contra muncii temporare. Pentru a se evita transformarea în ceea ce unii numesc piaţa muncii „second hand”, trebuie găsit un raport echilibrat între avantajele ca flexibilitate, pe de o parte, şi riscurile insecurităţii, pe de alta.